Pe parcursul realizarii “Teatrului Viselor” am avut sansa sa intalnesc antrenori celebri: Fatih Terim, Ioan Andone, Paolo Sergio…si, Sir Alex Ferguson.  Fiecare dintre ei m-a impresionat in felul sau.

Ce pot spune despre meseria lor este ca e cel putin intriganta. De ce?

Pe de-o parte rezultatul muncii tale, cand esti antrenor nu depinde in exclusivitate de tine. Soarta ta, depinde in mod direct de altii si de felul cum reusesc sa puna in practica ceea ce incerci sa le transmiti tu, trecand peste barierele de limba, cultura, sau de personalitate … Sa nu ai control asupra destinului tau profesional, nu poate fi decat frustrant.

Pe de alta parte, nu ai cum sa obtii rezultate daca nu te implici total in ceea ce faci. Si prin ‘total’ ma gandesc la minim 18 ore pe zi in care te preocupi de echipa si de problemele tuturor componenilor ei. Si asta in fiecare zi.

Dar cum poti sa te implici total intr-o activitate care se poate sfarsi, independent de vointa ta, in orice clipa?

….si daca vorbim de Sir Alex Ferguson, cum reusesti sa faci asta zeci de ani. Neintrerupt!

 

Promo al documentarului “TEATRUL VISELOR“, realizat cu ocazia participarii CFR 1907Cluj in Liga Campionilor 2012. Un documentar de Laviniu Lazar.