TEATRUL VISELOR” este o premiera in Romania, fiind primul documentar modern, in format HD, despre o echipa romaneasca de fotbal. Documentarul a fost lansat in premiera in cadrul unei proiectii speciale la TIFF 2013 (Transylvania Film Festival).

De ce starneste fotbalul atatea pasiuni în întreaga lume? Ce înseamnă participarea in Champions League, și cu ce rămânem noi, de la jucători, antrenori, până la simpli spectatori, în urma participării la un astfel de eveniment?

Documentarul “TEATRUL VISELOR” este realizat din perspectiva subiectiva a unui spectator neutru, care incearca sa inteleaga mai bine fascinatia oamenilor pentru acest fenomen, care are puterea de a ne influenta pe toti, constient sau nu….

Sir Alex Ferguson, spunea la un moment dat ca: “Fotbalul este singurul sport care poate pretinde ca este cu adevarat global“. Pornind de la aceasta afirmatie,  mi-am propus sa inteleg mai bine ce inseamna acest fenomen mondial…Iar cu ‘profesori’ precum Gheorghe Hagi, Gabi Balint, Fatih Terim sau  Sir Alex Ferguson, nu mi-a fost foarte greu. Spre multumirea mea am descoperit ca fotbalul este mult mai mult decat un simplu sport si, ca dupa aceasta experienta a CFR-ului in Champions League, multe lucruri, fara vreo legatura aparenta cu fotbalul, s-au schimbat. In bine.

Documentarul a fost realizat cu sprijinul Clubului CFR 1907 Cluj. Le multumesc inca o data pentru sprijin, in special lui Arpad Paszkany, Iuliu Muresan, Ionut Rada, Pantelis Kapetanos, Mario Felgueiras, Ivo Pinto, Paolo Sergio, Ioan Andone si Tudor Pop.

Ne-am propus, inca de la inceput, sa oferim “TEATRUL VISELOR“  in mod gratuit. Ne bucuram ca am fost in masura sa facem acest lucru. Totusi, daca dupa vizionarea documentarului veti simti nevoia sa ne sprijiniti si financiar in vederea proiectelor noastre urmatoare, aveti aceasta posibilitate. Vom incerca sa facem acesta experienta, cat mai memorabila pentru dumneavoastra. Pentru detalii, click aici.

Filmarile s-au desfasurat in perioada septembrie 2012-martie 2013 cu ocazia meciurilor: CFR-Manchester United, Galatasaray-CFR, CFR-Braga si Manchester United-CFR.  Din punct de vedere al echipamentului , am folosit camere Canon 5D, 6D si 7D, cu lentile Sam Yang furnizate de Quantuum. Echipa de productie a fost formata, in general, din trei persoane.

Aaaaa…si era sa uit! Titlul!

TEATRUL VISELOR’ nu este, (cum ati putea crede), o referire directa la Old Trafford. ‘Teatrul Viselor’, pentru mine, inseamna Champions League; locul unde se intalnesc ‘visele’ tuturor: al lui Andone de a antrena in grupe, al lui Kape de a ajunge in Germania, al lui Eric de a deveni fotbalist…sau al Clujului de a deveni cunoscut in lume……

Vizionare placuta, si sper sa va placa!

Cu drag,

Laviniu