In primul rand trebuie sa spun ca nu ma pricep la fotbal (in masura in care exista romani care nu se pricep la politica si la fotbal). Totusi, dintodeauna m-a atras atmosfera de pe stadioane si pasiunile pe care le starneste acest joc in toate mediile sociale, peste tot in lume.

Imediat dupa prima mea experienta video legata de CFR 1907 Cluj a aparut ideea realizarii unui documentar despre CFR in Champions League. Mi-au trebuit doi ani sa ajung in postura de a-l realiza…dar asta nu e decat inca o confirmare a faptului ca daca iti doresti cu adevarat ceva, vorba lui Saint Exupery, ‘universul conspira’ la indeplinirea dorintei tale.

Dupa cum spuneam, nu ma pricep la fotbal, asa ca am pornit in ‘aventura’ realizarii acestui documentar (primul pe care l-am realizat) din perspectiva cuiva care este in exteriorul fenomenului, si incearca sa il inteleaga.

Pot spune ca am avut noroc sa am niste ‘ghizi’ pe care si i-ar dori oricine vrea sa invete despre fotbal: Gheorghe Hagi, Fatih Terim, Ioan Andone, Gabi Balint, Oguz Altay, Ionut Rada, Pantelis Kapetanos, Ricardo Cadu….si, (cine ar fi crezut?) Sir Alex Ferguson.

Le multumesc mult….si sper ca am fost un invatacel bun! Am incercat sa inteleg cat mai mult din ce inseamna fenomenul fotbalistic sa inteleg cat mai mult din ceea ce se intampla inafara celor 90 de minute ale unui meci pe care il vedem cu totii la televizor….Si, spre bucuria mea, am gasit multe lucruri interesante, pe care sper ca am reusit sa le surprind in imagini….vizonare placuta!

Multumesc mult pentru ajutor lui Paul, Catalin, Andrei, Marietei si, nu in ultimul rand Dorei, pentru intelegere…